monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Finanţele rămân la Cluj

Proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost adoptat în şedinţa de miercuri a Guvernului, ocazie cu care au fost aprobate şi cele opt sedii ale Direcţiilor finanţelor publice regionale şi antifraudă.

Anunţul a fost făcut de către premierul Victor Ponta, care a arătat că sediile regionale ANAF au fost stabilite în funcţie de cel mai mare număr de contribuabili.

Decizia a fost adoptată de Guvern printr-o hotărâre de reorganizare a ANAF.


"Toate cele opt sedii ale direcţiilor finanţelor publice regionale şi antifraudă au fost aprobate. Principiul a fost acela ca administraţia fiscală regională să fie în cel mai mare oraş, care are cel mai mare număr de contribuabili", a spus Ponta.

El a arătat că sedii ale administraţiei financiare regionale vor fi înfiinţate la Cluj, Braşov, Timişoara, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.


Ponta a mai afirmat că direcţiile antifraudă au fost stabilite pentru acele oraşe care au activităţi specifice frontierelor, precum Constanţa, Suceava sau Oradea.

Premierul Victor Ponta a precizat miercuri, înaintea şedinţei de Guvern, că ar vrea ca funcţionarii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să fie mai activi la încasarea taxelor şi impozitelor, criticându-i că "au stat prost în prima jumătate a anului cu munca", dar mai bine "cu împărţitul scaunelor".


"Astăzi închidem şi discuţia cu ANAF, cu centrele regionale. Am văzut multe emoţii. Aş vrea să-i văd pe funcţionarii de la administraţie la fel de activi şi când se pune problema de încasat veniturile statului, când e vorba de scaunele lor, văd că sunt foarte activi şi ţin foarte mult. Eu vreau să-i văd când încasează taxele şi impozitele, că au stat prost în prima jumătate a anului cu munca. Au stat bine cu împărţitul scaunelor şi al posturilor", a spus Ponta, la începutul şedinţei de Guvern.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a Gărzii Financiare.